plictis

Sunt cu un pas mai aproape de nicaieri, un minut mai aproape de niciodata, o imbratisare mai aproape de singuratate, cu un splif mai aproape de nimic, un glonte distanta de implinire.Mi-e somn. 

Are Cristinus o prietena, o tipa dintr-o bucata.E de ceva timp in Anglia si din cate vaz io nu are de gand sa se intoarca in Romania prea repede.Ei, fata asta se considera romanca pana-n maduva oaselor. Tine la traditii, colectioneaza timbre romanesti,daca o intrebi ce vrea din Romania zice o carte de autor roman, nu se jeneaza sa spuna raspicat de unde e daca o intrebi (cateodata chiar si daca n-o).

Ce i-a dat prin cap fetei asteia… Intrucat ii merge relativ bine,de ce n-ar intoarce binele asta asupra umanitatii. Si cauta ea ca binele asta sa se intoarca in Romania sub forma unei sponsorizari. In Anglia este un sistem (o fi si prin alte parti, habar n-am): sponsorizezi printr-o organizatie de caritate un copil/o familie din tarile -sa le numim asa – mai putin dezvoltate. Tu dai niste bani, acolo, cat te tine, si primesti periodic informatii, rapoarte privind utilizarea banilor, rezultate, progres, poze cu familia blabla… Ei i s-a parut tocmai potrivit sa faca treaba asta pentru un copil din Romania. Sa trimita lunar niste bani care sa ajute cat de cat la imbunatatirea vietii unui copil. S-a pus fata pe cercetat,suna acasa, suna la ambasada, cauta pe net,nimic.Nici un sistem, nici o organizatie care sa-i ia banii si sa-i demonstreze ca sunt folositi in scopul dorit de ea.Mda.

Ce s-a ales de bunele ei intentii?Un copil din Africa o duce la ora actuala mult mai bine decat inainte de a o pocni pe tipa asta gesturile de caritate. De ce din Africa? Pentru ca acolo se poate. Pentru ca exista un sistem pus la punct. Pentru ca romanii nu considera poate ca au nevoie de astfel de ajutoare. Pentru ca, pentru ca…

 

Asta mi-a zis un prieten. Am gasit 2 apeluri nepreluate de la el. Eram la munca si n-am putut raspunde. Cand l-am sunat, m-a intrebat pe ton oarecum panicat-nelamurit daca mai traiesc. Da’, ma rog, suni si tu de 2 ori si sari de cur in sus ca vai de mine, ce s-a intamplat… Cica m-ar fi sunat el si de mai multe, dar nu vrea sa para insistent. Mda… Am un prieten care n-a dat nici un semn de viata de ceva timp. Mie mi se pare o vesnicie, de fapt nu au trecut decat 4-5 zile de la ultimul lui mesaj catre telefonul meu. Bun, sa recunosc, nici macar nu stiu natura relatiei mele cu omul asta.Ne corespondam.Impartasim ganduri, impresii, nuante.Zambesc. Sa zicem ca suntem prieteni. Asa imi place mie sa zic. Asa sper. Asa imi doresc.Asa.

Ei, bine, omul asta mi-a inchis brusc cutia postala.Si il inteleg, nu stiu exact dar banuiesc ceva. Sau imi imaginez. Tes pe marginea datelor pe care le detin.Si vreau sa-i las spatiul, si vreau sa-i dau timpul, si vreau sa-si revina si sa-mi revina. Mi-e … mi-e nici eu nu stiu – si sa-l las sa-si ia distanta necesara sa-si lamureasca nelinistile, si sa-l asigur mereu ca nu renunt la a-l avea aproape. Daca il sun si ii trimit mesaj il bat la cap, daca nu o fac, o sa creada ca l-am abandonat? Daca trimit doar un mesaj e destul sau se poate intelege ca nu-mi pasa destul?Imi place sa cred ca, la cum il stiu eu, va reveni cand va avea energia. dar, daca eu il las in ritmul lui, risc sa ma uite.Si e inacceptabil. Nu sunt o fatalista, nu pot sa astept cu mainile in san si la sfarsit sa zic "n-a fost sa fie".Eu fac lucrurile sa se intample. Ma rog, cel putin incerc.Si de unde a rasarit ideea cu daca suni de 2 ori esti insistent? Probabil la al 3-lea apel/mesaj esti categorisit obsedat. Sa sun, sa nu? Sa astept? Cat trebuie sa treaca pana sa dau al doilea mesaj?De ce atatea reguli?De cand tin eu cont de reguli?

 

Azi e oferta – m-am capatat cu o durere de cap care a adus dupa ea o insomnie. Doar in 2 e mai bine, nu?

Fumez cocotata pe pervaz, cu geamul larg deschis. Cica e non smoking premises. Sa va ia dracu si tat’su cu regulile voastre cu tot! Asta e discriminare. Sa fie asta momentul meu de rebeliune?Rulez alta tigara. Cealalta parca era amara. Trag din ea ca si cum mi-ar fi ultima.

M-as urca in masina, as conduce pana-n varful dealului. Sa vad lumea de sus. Mda, daca nu mi-ar fi cazut toba ieri, altfel as fi trezit eu tot cartieru’ in miez de noapte. Si uite rebela cum se dezumfla ca intepata cu o agrafa de par…Din tot zbuciumul interior nu mi-a ramas energie decat sa stuchesc chistocul din coltul gurii inainte sa-mi arda buza.

Sa mai rulez una?Cat mai e pana dimineata?Fiecare dimineata era intotdeauna a ta. Sau eu eram a ta in fiecare dimineata. Sau tu erai in mine fiecare dimineata? Nu mai stiu. 

 E scrum pe pervaz. Asta s-a ales de diminetile noastre.As putea sa pun scrumul intr-un borcan, borcanul sa-l asez pe masa de scris, la vedere, si sa lipesc pe el o eticheta cu "aici zac diminetile". N-ar fi asta ca si cum m-as ingropa pe mine?

Stii ce? Diminetile mele nu au sucombat odata cu plecarea ta. Mai stii cand ti-am spus ca esti rasaritul meu si nu-ti mai incapeai in piele de mandrie? Niciodata n-ai aflat ca momentul meu favorit din zi e apusul.

Astea sunt duminicile mele in Highgate. Highgate pentru care am bocit cand am plecat, nestiind daca am sa mai astept vreodata autobuzul in statia de vis-a-vis de parc. N-am plans cand am lasat Copoul. Dar mi s-a sfasiat inima cand am trecut prin Highgate Village anul trecut in iulie, inainte de a pleca in Romania.

 

Azi m-am trezit cu o durere de cap. Nu ca ar mira pe cineva lucrul asta, surpriza ar fi sa ma fi trezit senina. Am deschis ochii de nevoie, m-am ridicat greu la marginea patului. Am ramas asa, suspendata, fara sa indraznesc sa ating podeaua. Daca pun talpa pe podea, nu mai am cale de intoarcere, trebuie sa ma tarasc spre bucatarie sa fac o cafea. Asta daca nu s-a indurat Cristinus de mine, sa-mi fi lasat si mie juma’ de cana din cafeaua ei… Daca nu ating podeaua, pot sa ma mai intind in pat, poate – poate nimic, fi-ti-ar fata ta de nenorocita, ridica-te! Mi se invarte capul, sfidand niste reguli ale fizicii, cum pizda ma-tii te invarti cand bolovanul lui Sisif sade pe tine? Asa mi-as trage niste palme,m-as scutura bine si m-as arunca oleaca de pereti, sa-mi sara aerelele, mofturile, toanele si tot restu’.

 

Mi-a lasat Cristinel cafea, bless her!. Da’ in loc sa-i multumesc, am sa deschid larg geamu si-am sa trag o tigara pe juma’ spanzurata in afara. Cica sa nu se fumeze in casa. Pana la un punct inteleg. Nu fumez in bucatarie, in baie, pe hol. Dar in camera mea? Daca as fi marlanca proasta de mahala (termeni pleonastici dar servesc la intarirea ideii), le-as tranti la amandoua* un "bah, eu v-am adus in apartamentul asta, umblati ca zaludele prin toata Londra si plangeati ca nu gasiti ceva convenabil, la pret acceptabil si intr-o zona decenta". Nu ca as fi eu nustiucine, nu ca ar trebui sa-mi multumeasca zilnic ca le-am facut un serviciu, dar nu-mi pune piciorul in prag si nu-mi stabili reguli fara sa discutam inainte. Compromisul e cheia, bai, fata. Da’ tu esti fix ca mine, pig-headed, vezi numa’ partea ta, te crezi buricu’ targului, numa’ tu ai dreptate si le stii pe toate, stuchi-ne-ar matele de deochi! Nu zic nimic si dau foc la un con din ala parfumat - se presupune ca mirosul ala energizeaza simturile, rahat, nu il suport, da’ sa fiu si eu feng-shui, in ton cu lumea buna , si unde mai pui ca nu se mai simte mirosul de tutun.

 

M-a pocnit revelatia. Asa, cu jumatatea superioara a corpului atarnand in afara pervazului, cu genunchiul drept strivit intre cei 4 elementi ai caloriferului care duduie de caldura, cu talpile goale pe un covor pe care nici pisica nu-l mai pisa de infect** ce e, mi s-a luminat capu’ meu tamp: e duminica, esti in Highgate, in camera ta de 1,80/1,20, e soare, e senin, e liniste, vecina de alaturi are si ea cana de cafea lasata pe pervaz (ma intreb daca fumeaza, sa pot da vina pe ea daca simte Cristinitchi miros de tutun), in gradina din fata sunt palcuri de narcise, o pisica sare pe geamul unui apartament de la parter si calca moale printre masini mergand spre dumnezeu stie unde. Imi vine a ma intinde in fata geamului, se ridica greutatea de pe creier, zambesc soarelui. Mai tarziu cu siguranta va ploua si-am sa ies la o plimbare. Sunt in Highgate si mi-e bine. Inca nu am de munca, tu esti departe si nu se stie pentru cat timp imi vei mai fi. Nu conteaza, sunt in Highgate, unde vecinii imi zambesc, ma saluta, se opresc sa  stam de vorba chit ca habar n-au cine sunt, unde poti dormi duminica pana la 12 pentru ca nu e galagie pe strada, unde poti cobori in pijama*** se iei un full breakfast la pub-ul din colt. Sunt in minuscula mea camera care mi-e mai draga decat casa pe care o construiesc**** in Romania. Stau langa parcul cu 3 lacuri, unul mai mic decat altul, toate pe juma acoperite de verde, toate populate cu gaste si lebede, parcul cu multe banci pe care-mi place sa ma intind cu o carte in mana.

 

Nu stiu daca asta inseamna ca sunt "acasa". Nu am idee daca am sa ma stabilesc aici. Deocamdata, Highgate e my piece of heaven.

 

__________________________________________________________________

 

Note de subsol.

Mi se par ciudate parantezele mele in texte si-am zis ca le fac note de subsol. dar intre timp mi-a pierit cheful de explicatii. Le las pe alta data.

 

_